
Premiile #BeActive EU Sport Awards sunt finanțate prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
Pe 23 septembrie 2025, seara, am apăsat butonul „Submit” pe portalul de finanțări al Comisiei Europene. Clubul Montan Transilvania a depus astfel prima sa propunere de proiect într-un program european: EXPLORE, Explore Transylvania through Nature Heritage and Mountain Trails, la categoria Voluntariat a premiilor #BeActive EU Sport Awards.
Ce sunt premiile #BeActive
Premiile #BeActive EU Sport Awards au fost lansate în 2025 prin programul Erasmus+ și sunt gestionate de Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA). Ele răsplătesc și fac cunoscute activitățile care aduc oamenii mai aproape de sport și de mișcare, în cinci categorii: activitate fizică, incluziune, voluntariat, între generații și pace.
Categoria Voluntariat pune în lumină rolul voluntarilor în comunitate: oamenii care își dau timpul ca alții să poată face sport. Ni s-a părut categoria potrivită, pentru că toate turele clubului sunt organizate de voluntari.
Ce am povestit în propunere
EXPLORE nu este un proiect nou, ci ceea ce facem deja în fiecare sâmbătă:
- Ture gratuite, în fiecare săptămână, în Munții Apuseni și în împrejurimile Clujului. Până la depunere am organizat peste 100 de ture, fără niciun accident.
- Aproximativ 200 de participanți pe an, dintre care cam o treime vin pentru prima dată pe munte într-un grup organizat. Cea mai tânără participantă a avut 8 ani, iar cea mai vârstnică 75.
- Totul se face voluntar: traseele sunt verificate dinainte, iar turele sunt conduse de un ghid de turism național autorizat.
- Donațiile sunt opționale și se întorc la participanți: din ele am cumpărat, de exemplu, 30 de perechi de colțari, pe care îi împrumutăm gratuit pe turele de iarnă.
- Mergem împreună cu mașinile, ca să împărțim costurile și să poluăm mai puțin.
- La final mâncăm la o gospodărie sau o pensiune din zonă, care pregătește mâncare tradițională. Banii rămân în satele prin care trecem.
- Pe drum descoperim și istoria locului: cetăți medievale, cetatea dacică Apoulon de pe Piatra Craivii, intrări de mine vechi.
- Suntem parte din familia europeană a drumeției, ca membru cu drepturi depline al European Hiking Federation.
Cum se organizează o tură
În propunere am descris și „bucătăria” fiecărei ture, la care participanții văd doar o parte:
- Evenimentul pe Facebook, în română și în engleză, cu traseul, punctul de întâlnire, echipamentul obligatoriu și termenii și condițiile.
- Înscrierea printr-un formular, până joi.
- Confirmarea de vineri: dimineața trimitem un e-mail de confirmare, iar seara, după ce împărțim participanții confirmați în mașini, în ordinea înscrierii, trimitem toate detaliile, prognoza meteo și traseul în format GPX.
- Tura de sâmbătă, încheiată de obicei cu un gulaș.
- E-mailul de duminică, cu mulțumiri, fotografiile de pe tură și traseul înregistrat.
Ce urmează
Propunerile sunt evaluate de un juriu de experți între octombrie 2025 și martie 2026, iar finaliștii vor fi anunțați în martie 2026. Indiferent de rezultat, a fost un exercițiu bun: am pus pe hârtie ce facem, cum facem și de ce. Și a fost primul pas al clubului spre proiectele europene.
Mulțumim tuturor celor care au urcat cu noi pe munte. Voi sunteți proiectul.
Ne vedem pe munte!